25 noiembrie 1990
emisiune radiofonică
Data trecută m-am referit la Cenaclul de indianistică, pe care l-am condus în anii 1981-1982, în cadrul cursului meu de civilizaţie indiană la Universitatea din Bucureşti. Prelegerea de deschidere a fost rostită de cunoscutul indianist dr. Sergiu Al-George, cu tema "Cosmologia indiană". Şedinţele cenaclului au fost ţinute o dată pe lună şi asistate atât de studenţi cât şi de oameni de cultură din afara Universităţii, între care l-aş numi pe domnul Idel Segall, redactorul responsabil al celebrei colecţii "Bibliotheca orientalis" a Editurii Ştiinţifice.
În cadrul cencalului, participanţii susţineau câte un referat, o dată pe lună. Între ele, cele mai de seamă au fost o prelegere despre ideile esenţiale ale culturii şi filosofiei indiene, redactată de Excelenţa sa Ashok Kumar Ray, ambasadorul Indiei în România, şi un studiu comparatist vizând filosofia Sankhya şi estetica lui Michelangelo, elaborat de profesorul Cornel Mihai Ionescu, de la Facultatea de română. Deoarece domnul ambasador deja îşi încheiase misiunea şi plecase în altă parte, am dat citire lucrării domniei sale.
Între cei tineri, Alexandru Chitul, student la arhitectură, a susţinut o lucrare comparatistă despre arhitectura indiană şi cea greacă. Anamaria Păteanu a vorbit despre primul tibetolog european Corosi Sandor Csoma, care s-a născut în România şi s-a stins din viaţă în India. Elena Andronache a prezentat o lucrare densă despre dansurile clasice indiene.
După susţinerea referatelor urmau discuţii, întrebări si răspunsuri. Criticile cele mai severe porneau de la mine şi de la colegul C.M.Ionescu. Nu totdeauna tinerii referenţi erau în stare să răspundă la toate întrebările şi observaţiile. Doctorul Al-George îi apăra. Şi noi îl incitam, ca să-i ascultăm completările. Discuţiile programate ţineau până la ora opt seara, când portarul bătea la uşă. Ne deplasam, de regulă, la cofetăria de vizavi, căreia îi spuneam "sediu" şi continuam cu argumente şi contraargumente până la ora zece, când închidea şi cofetăria. Nu rareori, dezbaterile continuau la staţii de maşini, apoi pe drumul nostru spre casă. Am trăit atunci un adevărat moment istoric al studiilor indianistice în România.
Doctorul Al-George suferea de inimă. După fiecare masă, trebuia să ia medicamente şi să se odihnească. De aceea, venea nemâncat la şedinţele cenaclului. Noi cunsumam îngheţata şi dumnealui stătea toată seara cu un pahar de suc. Ca să se bucurre de compania tinerilor care se străduiau să înveţe despre India, Al-George îşi sacrifica masa şi orele de odihnă. Da. Aşa a fost mentorul cenaclului, care l-a însuflat cu ultima suflare din viaţa sa.
În noiembrie 1981, la parastasul său de zece zile, am ţinut o şedinţă de comemorare în Amfiteatrul Hasdeu al Universităţii. Sala a fost arhiplină. Au vorbit personalităţi care l-au cunoscut din anii închisorii sau chiar de la liceu.
După trecerea în eternitate a mentorului său, cenaclul a funcţionat încă o jumătate de an. Una din şedinţele ulterioare a fost găzduită de Institutul de cercetări în istoria şi teoria literaturii. O studentă a ţinut un referat despre Kalidasa; Elena Andronache a prezentat o lucrare comparatistă despre Mioriţa şi riturile funerare indiene. Şedinţa a fost prezidată de directoarea Institutului, doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga.
Ultima acţiune a fost un simpozion despre arta şi estetica indiană, în care studenţii au prezentat lucrări despre literatura vaişnavă din Bengal, muzica indiană, dansuri clasice indiene, arhitectura, sculptura şi miniaturi indiene. Atunci, în 1982, pluteau în aer frica şi suspiciunea de tot ce era legat de India. N-am avut voie să invităm pe nimeni din afară. De frică de a fi legitimaţi la poartă, studenţii n-au venit. Au fost prezente doar 17 persoane, inclusiv vorbitorii şi delegaţia Ambasadei Indiei. Doamna Buşulenga a venit de la o conferinţă din provincie pentru a-l primi pe domnul ambasador. Deşi n-am apelat la nici un cadru didactic, ca să nu le fac probleme, profesorul Ovidiu Drâmba de la Catedra de literatură universală a venit singur şi i-a încurajat pe vorbitori.
După aceea, odată cu desfiinţarea cursului de civilizaţie indiană, s-a desfiiinţat şi cenaclul. În viaţa-i scurtă, cenaclul a avut realizări importante. Acţiunea care a avut ecoul cel mai mare a fost montarea piesei Dragostea încurcă, dragostea descurcă, a lui Rabindranath Tagore. Traducerea prescurtată a fost realizată de mine; am fost ajutată de Diana Popovici, care a regizat spectacolul şi a interpretat rolul eroinei. Rolul eroului a fost interpretat de Alexandru Chitul, cel mai strălucit student al meu, care s-a stins din viaţă acum un an. Aceasta a fost prima oară când o piesă indiană a văzut lumina rampei româneşti. Evenimentul a fost salutat atât în presa română cât şi în cea indiană.
Astăzi, în pragul începerii activităţii Centrului de studii şi cercetări indiene, mă încearcă nostalgia cenaclului. Aşa simt şi membrii care au rămas legaţi de studii indianistice. Putem spune că centrul reia, după o pauză de 9 ani, activitatea cenaclului. Am primit un răspuns puternic din partea studenţilor şi a oamenilor de cultură. Ceea ce era şi de aşteptat. Cursurile au început săptămâna aceasta; orarul a fost afişat. Foştii şi actualii mei studenţi s-au oferit să mă ajute, într-un mod cu totul benevol.
Am întâmpinat destule obstacole. Încă mai primesc şi ameninţări. Dar studenţii sunt hotărâţi să meargă înainte. Şi, aşadar, noi vom merge înainte. Asemenea Stelei polare, spiritul mentorului nostru, Sergiu Al-George, ne va orienta. În acest moment fericit, de bun augur, aduc mulţumiri vii Radiodifuziunii Bucureşti, îndeosebi redacţiei "Răspundem ascultătorilor", pentru sprijinul preţios de a reintra în contact cu publicul.