Ce este materia ? Ştiinţa zilelor noastre ne spune că materia este compusă din atomi care, la rândul lor, sunt formaţi din particule subatomice. Particulele reprezintă fenomene în care spaţiul şi timpul s-au contopit într-un tot cvadridimensional. Ele se află în neîncetate mişcări ritmice ale energiei şi, mai mult decât atât, ele sunt vibraţii. Formele vibraţiei - tipuri de energie, energy pattern, în limbaj ştiinţific - sunt mereu schimbătoare. Ele apar, dispar şi reapar sub alte forme, schimbările fiind determinate de ritmul cosmic şi cuprinse în el. La crearea, distrugerea şi regenerarea formelor participă şi vidul, laolaltă cu materia.
În spaţiul cosmic, norii dansează în vârtej şi se transformă în stele; stelele prind ritmul dansului, se învârtesc, se rotesc şi trec prin expansiuni şi contracţii succesive. Dinamismul universului palpită de la galaxiile enorme până la particulele infinitezimale, în cursul unui dans unic, cosmic.
Chiar dacă privirea umană nu ajunge nici la una, nici la alta, telescoapele puternice i-au dat omului posibilitatea să asiste la spectacolul galaxiilor. Aparatele suprasensibile din bubble chamber (camera cu ceaţă) au filmat dansul particulelor subtile, precum şi căile razelor cosmice care mereu bombardează atmosfera terestră. Realizările ştiinţei şi ale tehnicii afirmă astăzi ideea dansului cosmic pe care înţelepţii asiatici au intuit-o mai demult.
Ipotezele cosmogonice din Rgveda, Legile lui Manu şi alte surse concep crearea lumii din mişcare. Chiar şi cuvântul jagat - lume, în sanscrită, derivă din verbul gam - a merge. Dansul - mişcarea în ritm - şi muzica - sunetul melodios - apar în repetate rânduri în Rgveda, unde zeii îşi îndeplinesc funcţiile cântând şi dansând. Sistemele filosofice principale ale Orientului antic — hinduismul şi buddhismul din India, taoismul din China — au conceput universul ca un tot vibrant şi viu, care se mişcă, se transformă şi se află într-o continuă alternare de flux şi reflux.
Filosofii şi poeţii indieni (în India nu există deosebire între ei) au concretizat concepţia dansului cosmic în persoana lui Siva, personajul cel mai cuprinzător din mitologia hindusă. În esenţa sa spirituală, Siva este nemanifestat, dar când vrea, se manifestă sub opt chipuri: pământ, apă, aer, eter (susţinător al vibraţiei sonore), soare, lună, foc şi sacrificator - aşa cum l-a descris Kalidasa, între alţii.
Siva dansează în cele opt forme: vârtejul furtunii, mişcarea flăcării, tumultul undelor, cutremurul pământului, răsăritul şi apusul soarelui, creşterea şi descreşterea lunii - totul reprezintă diverse aspecte ale dansului său. El creează lumile prin dans, le dizolvă prin dans şi el le regenerează dansând. Toate fenomenele lumeşti şi supralumeşti se desfăşoară în ritmul dansului său - atotcuprinzător.
În decursul mileniilor, conceptul lui Siva a asimilat numeroase idei, atribute şi imagini populare provenite din diferite părţi ale Indiei. Descrierile literare şi reprezentările plastice ale lui Siva au fost clasificate în trei aspecte generale: Daksinamurti, Vinadhara şi Nataraja - stăpân al ştiinţei, al muzicii şi, respectiv, al dansului.
Cea mai veche sculptură atestată a lui Nataraja - regele dansului - datează din perioada Gupta (sec. V, e.n.) din nordul Indiei. Ulterior au apărut numeroase statui de bronz ale acestuia în perioada Chola (sec. X-XII e.n.) din sud. Replicile acestei statui se află în aproape toate muzeele mari ale Europei, de ex., Musee Guimet din Paris şi "Victoria and Albert Museum" din Londra.
lnterpretarea simbolismului gesturilor şi podoabelor lui Nataraja a constituit preocuparea unor esteticieni cunoscuţi din secolul nostru, ca Ananda K. Coomaraswamy, E.B. Havell şi H. Zimmer. Deşi părerile le-au fost diferite în privinţa unor detalii, semnificaţia generală a sculpturii lui Nataraja a fost stabilită.
Statuia lui Nataraja fixează un moment din dansul său cosmic, în al cărui ritm creaţia evoluează, se dizolvă şi se regenerează succesiv.
Nataraja are patru braţe. Damaru (o tamburină de forma clepsidrei), din mâna dreaptă de sus emite sunetul care reprezintă palpitaţia inimii cosmice. Scuturarea damaru-ului corespunde alternării zilei şi nopţii lui Brahma, aspecte temporale care l-au intrigat pe Eminescu. Natura devine inertă în noaptea lui Brahma. Dansul lui Siva transmite vibraţii acustice; animată de ritmul cosmic, ea se trezeşte şi dansează în jurul regelui dansului.
Sunetul cosmic aum cuprinde gama tuturor sunetelor articulate, de la cea mai deschisă vocală, "a", până la cea mai închisă consoană, "m", vocala "u" stând la mijlocul gamei. Pe plan cosmologic, "a" reprezintă crearea (dilatare), "u" lumea creată (echilibrul) şi "m" dizolvarea creaţiei (contracţie). Conform unei legende, Panini a ascultat 14 sunete emise de "toba" lui Siva, care i-au revelat regulile foneticii limbii sanscrite, pe a căror bază marele gramatician şi-a compus tratatul lingvistic. Astfel, lui Siva i se atribuie şi funcţia de a crea ştiinta vorbirii.
Când Siva îşi începe dansul creaţiei sunetul nediferenţiat devine diferenţiat prin vibraţiile emise de damaru. Particulele dansează şi formează corpuri. Suflurile vitale pătrund în eter îşi apare viaţa. Natura evoluează în ritmul muzicii lui Siva şi îl înconjoară într-o orbită elipsoidală. Flăcările de pe orbită reprezintă iluminarea prin autojertfire; ele se echilibrează cu focul ţinut în mâna stângă de sus - focul "distrugerii". Resturile celor două mâini de jos asigură ocrotirea şi binecuvântarea. Piciorul stâng calcă piticul ignoranţei, ignoranţa care confundă fenomenalitatea cu eternitatea. Piciorul drept sugerează înălţarea - depăşirea ignoranţei.
Cei trei ochi ai lui Siva sunt soarele, luna şi focul - lumină şi purificare la un loc. Un corn al lunii, reprezentând perfecţiunea atinsă prin autojertfire*, este aşezat în părul său, unde se află şi Gangele, fluviul vieţii.
* Mitologia spune că în perioada de la "luna plină" până în "luna nouă", astrul nocturn se sacrifică pentru a-i hrăni pe zei şi că meritul dobândit prin jertfă îl regenerează în perioada de la "luna nouă" până în "luna plină".
Se mai află acolo un disc şi un craniu. Discul este ciclul timpurilor şi al lumilor. Craniul poate fi un memento al ghirlandei de cranii zâmbitoare, aflate în alte reprezentări ale lui Siva. Ele sunt lumile create şi dispărute - galaxii în limbajul astronomic - care râd la "muşunoaiele de furnici", la mâinile care doresc "sceptrul universului" şi care, la urma urmei, vor încăpea "bine-n patru scânduri". Este de remarcat că "raza" lunii şi "geniul morţii" se alătură şi în gândirea indiană.
Nataraja poartă un cercel de bărbat la urechea dreaptă şi unul de femeie la cea stângă, fiindcă el este spiritul androginic. Sau, în cuvintele lui Romain Rolland, el armonizează opusele pentru a crea ritmul adevărat al vieţii (cf. Prefaţa la The Dance of Siva). Interpretarea emblematicii poate fi dusă mai departe: ochiul de pe fruntea lui Siva rămâne închis în condiţii normale; este deschis numai în situaţiile ieşite din comun, pentru a emana raza de foc, aşa cum s-a întâmplat la arderea lui Kamadeva. Ochiul de foc seamănă astfel cu un reactor, în care corp şi anti-corp se unesc, producând radiaţia. O imagine asemănătoare am întâlnit-o la Eminescu (v. pag. 129 supra).
Părul lui Nataraja stă în şiruri orizontale. din cauza dansului în vârtej. Acesta este vârtejul vântului fierbinte din vara indiană, al dansului asceţilor şivaiţi din Bengal în ajunul Anului Nou (în mijlocul lui aprilie). Pe plan ştiinţific, el e vârtejul care creează stele din nori de hidrogen. Vârtejul vântului are o mişcare în spirală, tridimensională, dacă îl asociem cu Siva, personificarea marelui timp, Mahakala, ajungem la complexul spaţio-temporal cu cele patru dimensiuni ale teoriei probabilităţii.
În pofida ritmului intens al dansului, chipul lui Sa este pătruns de o seninătate calmă, fiindcă dansul său este dans de bucurie - ananda tandava. Moartea nu-i moarte. Distrugerea e doar un prag spre regenerare. Focul din mâna lui distruge răul şi purifică creaţia; el nu desfiinţează creaţia, ci o reorganizează. Cobra care stă la gâtul lui poartă venin: moartea, în sine; dar tot ea este şi simbolul sufletului nemuritor. Aşa cum şarpele îşi leapădă pielea din timp în timp, tot aşa sufletul se eliberează din corpul învechit, îmbătrânit:
"Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni".
Deşi totul se schimbă, se transformă, nimic nu piere. Suma masei şi a energiei râmâne constantă.
Potrivit unui text tamil, Tiru-Arab-Payar, citat şi comentat de A.K. Coomaraswamy, orbita în jurul lui Nataraja reprezintă dansul lui Kali. Siva este spirit, purusa; Kali este materie, natură-prakrti. Dansul lui Kali este articulaţia silabei aum, dansul lui Siva este reprezentarea-i grafică; una nu poate fi despărţită de cealaltă. Nataraja atinge orbita cu mână, picior şi cap, ţinând-o în asocierea constantă, veşnică.
Statuia lui Nataraja excelează prin contururile ondulate ale trupului şi ale podoabelor. De la undele părului până la curba torsului, de la cornul lunii până la gesturile mâinilor şi ale picioarelor, totul se află într-o simetrie circulară de rotaţie, cum s-ar afla în diagrama chineză ying-yang. Dacă Einstein a ajuns la constatarea aspectului arcuit al spaţiului, filosofiile Samhkhya şi Tantra au conceput mişcarea curbilineară a timpului.
Spaţiul şi timpul nu mai sunt entităţi separate în fizica modernă; n-au fost nici în gândirea arhaică indiană. Afirmaţia nu ne poate surprinde dacă ne referim la concepţia "lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată" (subl. ns.). Aceste clipe suspendate vibrează în dansul lui Siva.
Acum o jumătate de secol, Coomaraswamy a atras atenţia asupra concepţiei lui Nataraja, care, după părerea lui, este poezie, dar şi ştiinţă. În deceniul trecut, confruntând imaginea dansului particulelor, obţinută în "camera cu ceaţă", cu iconografia lui Nataraja, Fritjof Capra a dat dreptate esteticianului şi a ajuns la concluzia că, pentru fizicienii moderni, dansul lui Siva reprezintă dansul materiei subatomice, adică al
energiei ispostaziate ca materie.
Concepţia lui Nataraja a apărut sub diverse forme ale artei, gândirii şi literaturii indiene de peste secole. Ansamblul hermeneuticii plurivalente şi-a găsit exprimarea artistică, ştiinţifică şi metafizică în imaginaţia lui Rabindranath Tagore: "Printr-un pas al lui Nataraja în dansul tandava, lumea formelor se roteşte şi se manifestă pe cerul exterior, iar cu altul se înviorează lumea estetică din cerul inimii. Dacă poţi să te armonizezi ritmului acestui dans magnific al Marelui Timp dinăuntrul tău şi din afară, vei simţi bucuria jocului ce se petrece necontenit în viaţă şi în univers; fericirea aceea îţi va descătuşa mintea."
Bibliografie
1.Capra, Fritjof, The Tao of Physics, ed. cit.
2.Coomaraswamy, Ananda K., The Dance of Siva. Essays on Indian art and Culture, New York, 1985.
3.Craven, Roy C., A Concise History of Indian Art, London, 1976.
4.Havell, E.B., The Art Heritage of India, Bombay, 1964.
5.Sivananda, Swami, Lord Siva and His Worship, Shivanandanagar (India), 1978.
6.Hoyle, Fred., Cosmos, în The Illustrated Weekly of India, Bombay, mai 17, 1987, pp. 42-43 (fragment din conferinţa ţinută la Hyderabad).
7.Sivaramamurti, C., Nataraja in Art, Thought and Literature, New Delhi, 1974.
8.Thakur, Rabindranath, Nataraj, în Rabindra-racanavali, ed. cit., vol. XVIII, Calcutta, 1953.
9.Zimmer, Heinrich, The Art of Indian Asia, vol. 1-2, New York, 1955.